Andrei avea 37 de ani.
Era convins că soția lui i-a distrus viața.
Emilia, soția lui, devenise în mintea lui un chin zilnic.
Ideea nu i-a venit singur.
Un psiholog i-a pus-o în cap.
Dacă întârzia o jumătate de oră, Emilia îl suna imediat.
Filmele le alegea tot ea.
Cărțile la fel.
Îl împingea să meargă la sală.
Gătea doar mâncare sănătoasă.
L-a făcut să renunțe la fumat.
Întâlnirile cu prietenii nu-i plăceau.
Pentru că aceia beau prea mult.
Pentru Andrei, toate astea erau o umilință.
După ședința cu psihologul, a decis ceva.
„Zece ani am trăit în iad,” a spus el.
„Ea mi-a luat libertatea.”
A început să facă totul din răzbunare.
Repeta mereu că ea i-a „tăiat aripile”.
S-a gândit serios să trăiască separat.
Psihologul l-a încurajat în acest sens.
L-am întrebat direct:
„Ce aveai când v-ați căsătorit?”
„Nimic,” a răspuns el. „Nici mașină, nici apartament.”
„Ea spunea că s-a măritat din dragoste.”
„Acum cred că m-a ales ca să mă domine.”
„Și acum ce ai?” l-am întrebat.
Andrei a început să enumere.
O mașină bună.
Un apartament.
O casă la țară.
Propria firmă.
Un fiu în clasa întâi.
Un snowmobil pentru weekenduri în pădure.
Sănătate, familie, respect.
Atunci nu avea nimic.
Acum avea totul.
Stabilitate, familie, apreciere.
Toate alături de așa-zisa „tirancă”.
Așadar, i-a tăiat ea aripile cu adevărat?
Emilia îl sună pentru că îi pasă.
Gătește sănătos pentru că îl iubește.
Poate atenția ei e uneori prea multă.
Dar înainte să acuzi, trebuie să privești ce ai primit.
Andrei a tăcut o clipă.
Apoi a spus simplu:
„Îmi iubesc soția. Îmi iubesc fiul.”
„Prieteni aproape că nu mai am.”
„Unii s-au pierdut în alcool, alții în închisoare.”
„Acasă e bine. Foarte bine.”
„Ce m-aș face fără ea?”
A mai adăugat un lucru.
„Am exagerat cu aripile. Nu le-am avut niciodată.”
„Acum le am — soția și fiul meu.”
Cu aceste gânduri, s-a îndreptat spre casă.
Emilia îl sunase deja de două ori.