Nu mă uit la alți bărbați.
E suficient să mă uit la femeile lor.
Așa am învățat să citesc oamenii, de-a lungul anilor.
Femeia este ca o oglindă.
Ea arată totul, fără să vorbească.
Dacă este iubită, se vede.
Dacă este doar folosită, se vede și asta.
“De ce te uiți așa la mine?”, m-a întrebat o vecină, într-o zi.
“Mă uit la ochii tăi”, i-am spus.
“Ce au ochii mei?”
“Spun mai mult decât vrei tu.”
A râs, dar privirea i s-a întristat.
Un bărbat poate vorbi frumos despre dragoste.
Poate spune cuvinte mari despre respect.
Dar adevărul nu stă în vorbe.
Adevărul se vede în ochii femeii de lângă el.
Ochii nu mint niciodată.
Ei arată dacă ea adoarme liniștită.
Arată dacă are un umăr puternic alături.
Sau dacă se ține pe picioare doar prin puterea ei.
“Tu ești fericită?”, am întrebat-o pe o prietenă veche.
“Sunt obosită”, mi-a răspuns.
“Asta nu e răspuns la întrebarea mea.”
“Ba este. Doar că nu vrei să-l auzi.”
Am tăcut amândouă.
Se vede dacă o femeie înflorește.
Chiar și într-o bucătărie veche, cu mobilă ștearsă.
Chiar și fără bijuterii scumpe.
Lumina aceea nu se poate cumpăra.
Și se vede, la fel de limpede, când se stinge.
Oricât de frumoase ar fi bijuteriile ei.
Oricât de scump ar fi parfumul.
Fața spune alt adevăr decât inelele de pe mână.
“Are grijă de tine?”, am întrebat-o pe o nepoată.
“Îmi dă tot ce vreau”, mi-a zis ea.
“Nu te-am întrebat ce-ți dă. Te-am întrebat cum te simți.”
A plecat ochii în pământ.
Am înțeles fără alt cuvânt.
Nu mă uit la bărbați.
Mă uit la femeile lor.
Pentru că ele spun totul, fără un singur cuvânt.
Așa am învățat, cu anii, să văd dincolo de vorbe.
Ochii unei femei nu mint niciodată.