Un miliardar căzut pe gânduri mergea pe o stradă agitată din Chișinău.
Deodată, văzu o fetiță plângând la colțul trotuarului.
La gâtul ei micuț atârna un colier.
Îl recunoscuse pe loc: era colierul lui, pierdut de ani buni.
Se repezi spre copilă, cu mâinile tremurânde.
„De unde ai tu asta?” bombăni el.
Fetița, Viorica, strânse colierul la piept.
„Nu pune mâna! Este colierul lui tati!”
Miliardarul se înțepeni pe loc.
Inima i se strânse într-un nod.
Colierul lui tati. Cine era acest copil?
Cu mulți ani în urmă, Ilinca era o tânără cu suflet blând.
Împărțea o garsonieră modestă cu prietena ei, Sanda.
Ilinca se zbătea să găsească un serviciu stabil.
Adormea des cu stomacul gol, dar nu se dădea bătută.
„Lasă, Sanda, va veni și ziua mea!” spunea mereu.
Într-o dimineață, Ilinca avea un interviu la un hotel.
Sanda o îmbrățișă și-i făcu o cruce pe frunte.
„Du-te și luminează-le birourile, Ilinca.”
După interviu, a venit vestea bună: „Felicitări, ai fost angajată.”
Acasă, Sanda o îmbrățișă de bucurie.
Seara, Sanda a propus: „Hai la club, să te distrezi puțin!”
Ilinca s-a lăsat convinsă, fără mare chef.
Localul gemea de muzică și lumini puternice.
În altă parte a orașului, Vladimir, un milionar de 33 de ani, conducea mohorât.
Fusese trădat de asociatul lui, care-i golise conturile și fugise.
La club, a început să beie, ca să-și înece amarul.
Un prieten l-a dus apoi în apartamentul lui de deasupra clubului.
La parter, Ilinca se simțea rău din cauza unei pastile de migrenă.
„Sanda, mă duc să mă întind, cred că leșin!” a spus ea.
A intrat într-o cameră întunecată și a adormit instant.
N-avea idee că era camera lui Vladimir.
Vladimir a intrat beat și a crezut că e o surpriză pregătită de un prieten.
Amețiți amândoi, s-au apropiat fără multe cuvinte.
Dimineața, Ilinca s-a trezit cu o durere de cap cumplită.
Lângă pernă era un colier cu inscripția „V. Onofrei”.
Pe masă, niște bani. Ea nu-l cunoștea pe bărbat.
A luat colierul și a fugit acasă, plângând.
Sanda a îmbrățișat-o fără să mai întrebe nimic.
O lună mai târziu, Ilinca s-a simțit tot mai rău.
La policlinică, asistenta i-a spus: „Felicitări. Sunteți însărcinată de o lună.”
Ilinca a înlemnit: „Poftim?!”
Acasă, a plâns în brațele Sandei.
„Cum am să cresc eu un copil? Nici nu știu cine e tatăl…”
Sanda a văzut colierul gravat „V. Onofrei”.
„Tre’ să mergem la clubul ăla. Cineva știe ceva,” a zis ea.
La club, patronul a dat din umeri: „E scump, da’ nu-l cunosc.”
Nimeni n-a avut răspunsuri.
Ilinca a plecat, hotărâtă: „O să-mi cresc odorul cu orice preț.”
S-a întors la slujbă și și-a ascuns durerea.
Vladimir n-avea idee că pierduse colierul, nici că exista o fetiță.
A observat absența colierului abia după câteva zile.
A întrebat menajera, dar colierul era de mult dus.
S-a enervat puțin, apoi a plecat la birou, fără să-i mai dea importanță.
Pe măsură ce sarcina avansa, Ilinca devenea tot mai slăbită.
A fost prinsă dormind la muncă și dată afară.
Fără salariu, fără perspective, grija era mare, dar Ilinca n-a cedat.
Au trecut cinci ani.
Ilinca, la 29 de ani, lucra acum la o tavernă mică.
Salariul era modest, dar o salva pe ea și pe fiica ei, Viorica, de 4 ani.
Viorica era lumină și zâmbet, cu ochii mamei ei.
Într-o seară, Viorica a întrebat: „Mamă, unde-i tata?”
Ilinca a simțit cum se rupe ceva în ea.
A scos colierul din sertar. „Asta e a lui tati,” a zis blând.
„Singurul lucru rămas de la el.”
I-a pus colierul la gât. Ochii Vioricăi s-au luminat.
„Să nu lași pe nimeni să ți-l ia!” a avertizat Ilinca.
„Nu-l dau, mamă!” a promis copila.
La celălalt capăt al orașului, Vladimir discuta cu tatăl său despre căsătorie.
Avea o iubită, Dorina, elegantă, dar fără foc în suflet pentru ea.
„Nimic nu te umple ca o familie, băiete!” spunea tatăl.
Dorina, obosită de așteptare, s-a plâns prietenei sale, Lenuța.
„Nu-și face curaj să mă ceară!” a zis ea.
Lenuța i-a povestit cum ea însăși a „aranjat” o sarcină falsă.
Dorina a decis să încerce aceeași șmecherie.
I-a spus lui Vladimir: „Sunt însărcinată.”
Vladimir a sărit de bucurie și a hotărât s-o ceară.
Nu bănuia că o fetiță blondă purta colierul lui, undeva prin Colonița.
Într-o zi toridă, Ilinca a căzut la pat de boală.
A trimis-o pe Viorica la farmacie, după medicamente.
Viorica plângea printre oamenii grăbiți, strângând colierul.
Un SUV negru a frânat brusc lângă ea.
Vladimir, frământat de gânduri despre viitoarea lui familie, a văzut copila.
„Oprește mașina,” i-a poruncit șoferului.
S-a apropiat de ea: „De ce plângi, puiule?”
„Mama e bolnavă. Mă duc să-i cumpăr pastile,” a răspuns Viorica.
Atunci a văzut colierul. Fața lui s-a schimbat pe loc.
„De unde ai colierul ăsta?”
„Nu pune mâna! E a lui tati!” a spus fetița, hotărâtă.
Vladimir a rămas mut, cu inima bătând tare.
Nu știa încă, dar viața lui avea să se schimbe pentru totdeauna.