Mama nu-l iubește pe tata.
Tata nu o iubește pe mama.
Eu am auzit totul.
Când voi crește, nici eu nu voi iubi pe nimeni.
Așa am gândit atunci.
Noaptea iar s-au certat.
Credeau că dorm, că nu aud nimic.
Crengile băteau în fereastră.
Ploaia lovea acoperișul tare.
Mi-era frică, foarte frică.
Plângeam încet, fără niciun sunet.
Nu voiam să mă audă nimeni.
Cățelușul de pluș nu mă putea consola.
L-am strâns la piept oricum.
Cumva, totuși, am adormit.
Am visat că totul era bine.
Mama s-a îndrăgostit iar de tata.
Tata s-a îndrăgostit iar de mama.
Ne plimbam toți trei împreună.
Ploaia și vântul încetaseră de tot.
Mama îl îmbrățișa pe tata.
Copiii râdeau pe stradă.
Păsările ciripeau în copaci.
Era vară, mijlocul lui iulie.
Dar era doar un vis.
M-am trezit cu obrajii umezi.
Dimineața a venit cu nori de toamnă.
Mama zgomotă vasele în bucătărie.
Micul dejun va fi curând, se pare.
Minunea iar nu s-a întâmplat.
De ce nu se întâmplă niciodată?
Poate mâine se va întâmpla, mi-am spus.
Tata va veni de la muncă.
Va mirosi a ger și a stradă.
Îmi va aduce un tort mic.
Mamei îi va oferi trandafiri.
Mama își va pune o rochie frumoasă.
Își va vopsi unghiile cu grijă.
Ne vom așeza toți la masă.
Vom lua și cățelușul de pluș.
Vom mânca tort împreună.
Vom cânta cântece vesele.
Și nu ne va mai fi frică.
Trebuie să cântăm împreună.
Este extrem de important asta.
Trebuie să râdem mai tare.
Trebuie să ne îmbrățișăm mai des.
Ca băieții și fetele să nu se teamă noaptea.
Sub pătură, cu jucăria de pluș în brațe.
Copiii trebuie să înțeleagă un lucru.
Nu trebuie să plângă în tăcere.
Să nu auzim niciodată acele cuvinte:
„Când voi crește, nici eu nu voi iubi pe nimeni.”