Maria se trezea la cinci dimineața.
Casa dormea, dar ea nu avea voie să doarmă.
Pregătea micul dejun pentru toți.
Pregătea hainele pentru copii.
Pleca la serviciu înainte de ora opt.
“Mamă, unde mi-e ghiozdanul?” striga fiul ei din bucătărie.
“L-am pus lângă ușă, scumpule,” răspundea ea obosită.
Soțul ei, Nicolae, mai dormea încă zece minute.
Nu era rău, doar obișnuit așa.
Așa crescuse și el, în casa părinților.
Mama lui făcea totul, tatăl doar muncea.
Nicolae credea că e normal.
“Nu e ușor pentru tine?” o întreba din când în când.
“E ușor pentru că nu am de ales,” răspundea ea.
Seara, Maria venea de la birou obosită.
Trebuia să gătească, să spele vase.
Trebuia să ajute copiii la teme.
Nicolae se așeza la televizor.
“Ce faci de cină?” întreba el simplu.
Ea tăcea și punea oala pe foc.
Uneori se întreba dacă mai are vreo dorință proprie.
Unde erau visele ei din tinerețe?
Voia să călătorească, să citească mai mult.
Dar timpul nu-i mai apartenea deloc.
O prietenă, Ioana, o întrebă odată:
“Ești fericită, Maria?”
“Sunt obosită,” răspunse ea sincer.
“Nu e același lucru cu nefericirea,” zise Ioana.
“Poate că da, poate că nu,” spuse Maria.
Într-o seară, copiii adormiți, tăcere în casă.
Nicolae o privi altfel decât de obicei.
“Te văd cât muncești,” spuse el încet.
“Abia acum observi?” întrebă ea surprinsă.
“Nu am vrut să văd,” răspunse el sincer.
A doua zi, el spălă vasele singur.
Maria privi mirată din prag.
“Ce s-a întâmplat?” întrebă ea.
“Nimic, doar ajut puțin,” zise el.
Nu era o schimbare mare, dar era un început.
Ea se simți puțin mai ușoară.
Poate echilibrul nu vine dintr-odată.
Poate vine din gesturi mici, repetate.
Maria continuă să muncească, să îngrijească.
Dar acum nu mai era singură în tot.
Nicolae lua parte, puțin câte puțin.
Copiii văzură și ei schimbarea.
Fiica mai mare începu să ajute la bucătărie.
Fiul mic strânse jucăriile fără să i se ceară.
Casa deveni, încet, un loc împărțit.
Nu perfect, dar mai drept.
Maria încă se trezea devreme.
Dar nu mai ducea totul singură.
Fericirea nu vine din iubire doar.
Vine din grijă împărțită cu adevărat.