Soțul meu este cea mai importantă persoană din viața mea.
Avem copii, da.
Dar dragostea pentru ei nu e o alegere.
Este firească, e în sângele meu.
Pe el îl aleg altfel.
Pe el îl aleg zilnic, din nou și din nou.
L-am ales ca partener de viață.
L-am ales ca tată al copiilor mei.
Și alegerea asta nu s-a terminat niciodată.
El este cel mai bun prieten al meu.
Cu cine altcineva aș putea să vorbesc la fel de liber?
Este singurul om căruia îi pot închide ochii.
Îl las să conducă, fără frică.
Știu că va face totul corect.
De unde vine siguranța asta?
Din ani de zile trăiți împreună.
Din fiecare greutate trecută alături.
El este sprijinul meu.
Este puterea mea când eu nu mai am.
Este casa în care mă simt în siguranță.
O casă nu înseamnă doar pereți.
Înseamnă un om pe care te poți baza.
El este întreaga mea lume.
Și lumea copiilor noștri, la fel.
Îl privesc dimineața și mă întreb: ce aș fi fost fără el?
N-am un răspuns sigur.
Dar știu că aș fi fost mai săracă.
Mai singură, mai pierdută.
El mi-a dat o direcție clară.
Mi-a dat un rost în toate zilele mele.
Nu a fost mereu ușor, desigur.
Au fost și certuri, și tăceri lungi.
Dar am rămas, am ales să rămânem.
Pentru că dragostea adevărată nu fuge la primul obstacol.
Ea se construiește, zi de zi, cu răbdare.
Câte femei pot spune că soțul lor e și prietenul lor cel mai bun?
Eu pot spune asta cu toată inima.
El mă ascultă fără să judece.
Mă susține fără să ceară nimic în schimb.
Este un om de nădejde, un om adevărat.
L-am văzut crescând alături de mine.
L-am văzut devenind tată, cu toată grija lui.
Copiii noștri îl privesc cu admirație.
Și eu îl privesc la fel, după toți acești ani.
Destinul mi-a adus un bărbat ca el.
Pentru asta, îi voi fi mereu recunoscătoare.
Nu știu ce rezervă viitorul.
Dar știu cu cine vreau să-l trăiesc.
El este alegerea mea, mereu.
El este omul meu, pentru totdeauna.