Luna aceasta a împlinit șase ani.
Dar îmi amintesc perfect ziua când am găsit-o.
Era mică. Era fragilă.
Avea ochii închiși și aproape nicio șansă.
„Nu cred că rezistă până dimineață”, m-am gândit atunci.
Am luat-o acasă, fără să știu ce va urma.
A trecut noaptea aceea. Apoi încă una.
A luptat tăcută, zi după zi.
Și a crescut. A devenit o cioară puternică.
Inteligentă, vioaie, surprinzător de afectuoasă.
Când a învățat să zboare, am vrut să o eliberez.
„Du-te, Luna, lumea e a ta,” îi spuneam.
Ea pleca. Explora cerul, copacii, curtea vecină.
Dar seara se întorcea mereu la geamul meu.
Bătea ușor cu ciocul, semn că a venit acasă.
Și-a ales singură locul: stejarul mare din spate.
Și-a construit cuibul acolo, cu răbdare.
Când au apărut puii, mi i-a arătat pe rând.
Avea o mândrie în priviri, imposibil de descris.
Nu voi uita niciodată ziua aceea.
Dar viața ei n-a fost mereu ușoară.
A avut răni. A întâlnit prădători.
Odată a fost otrăvită, aproape fatal.
Am crezut că o pierd pentru totdeauna.
A supraviețuit, dar cu urme adânci.
Are, de atunci, probleme neurologice.
Nu mai poate zbura complet liberă.
„Asta nu-i un sfârșit,” mi-am spus eu.
A fost, de fapt, un nou început.
De aproape patru ani trăim o poveste aparte.
În fiecare dimineață mă trezește cu strigătele ei.
Zgomotoase, pline de viață, inconfundabile.
Se joacă prin casă ca un copil mic.
Mă urmează din cameră în cameră.
Seara se cuibărește pe umărul meu.
Adoarme acolo, liniștită, în siguranță.
Ar fi putut zbura spre orice zare.
Ar fi putut rămâne liberă în lume.
Dar a ales altceva. A ales să rămână.
„De ce te-ai întors mereu, Luna?” o întreb în glumă.
Ea nu răspunde, dar privirea ei spune totul.
Nu este doar o cioară de curte.
Este prietenă, este tovarășă de zile.
Este mângâiere în serile grele.
Este mica mea sufletuță cu pene.
Șase ani de viață împreună.
Șase ani de iubire tăcută.
Mă întreb cât va mai dura povestea noastră.
Dar nu mă gândesc la sfârșit acum.
Mă bucur de fiecare zi cu ea.
De fiecare strigăt de dimineață.
De fiecare cuibărire pe umăr.
Luna a avut tot cerul la dispoziție.
A ales, totuși, să rămână acasă.