Eram tânără și îndrăgostită când l-am cunoscut pe soțul meu.
N-aveam nimic, doar vise și unul pe altul.
Toți ne-au avertizat. Noi n-am ascultat.
Ne-am căsătorit repede.
Mama lui ne-a chemat la ea.
— Construiți aici, ne-a spus. — Loc e destul.
Ne-am privit și am știut: ăsta e momentul nostru.
Am început să strângem fiecare leu.
El muncea pe șantier de dimineață până seara.
Eu curățam, coseam, acceptam orice.
Weekendurile erau ale noastre, și ale casei.
Cărămidă cu cărămidă, visul prindea formă.
Îi văd și acum mâinile crăpate de ciment.
— O să fie frumoasă, spunea mereu. — Aici creștem copiii.
Trei ani de lipsuri și nopți nedormite.
Dar am reușit.
Am pus acoperiș de tablă bună, ferestre de aluminiu.
Am ales fiecare faianță din baie cu grijă.
El a făcut și o piscină mică în curte.
— Pentru copii, să se răcorească vara, zicea mândru.
Casa nu era luxoasă, dar era a noastră.
În fiecare perete era sudoare și speranță.
Soacra venea des pe atunci.
Beam cafea sub prun și râdeam împreună.
Cealaltă fiică a ei venea rar.
Când venea, privea casa altfel — cu invidie.
Apoi a venit marțea aceea.
Soțul meu a plecat la lucru ca de obicei.
M-a îmbrățișat la ușă.
— Ne vedem diseară. Te iubesc.
Au fost ultimele lui cuvinte.
Mi-au spus că s-a întâmplat într-o clipă, o grindă.
El n-a suferit. Eu, da.
Durerea m-a doborât complet.
La două săptămâni am aflat că sunt însărcinată.
Patru luni. O fetiță.
Visul nostru, dar fără el.
La început soacra venea zilnic, aducea mâncare.
Credeam naiv că nu sunt singură.
După o lună, totul s-a schimbat.
A venit duminică, fără să bată la poartă.
— Trebuie să vorbim, a zis sec.
— Ce s-a întâmplat? am întrebat, cu inima strânsă.
— Fiica mea e în belele. Are nevoie de casă.
— Poate stă temporar, am spus eu, blând.
— Nu. Ea are nevoie de casa asta.
— Cum adică?
— Pământul e al meu. Mereu a fost.
— Dar am construit fiecare cărămidă cu banii noștri!
— Păcat, a zis fiica ei. Legal, e pe terenul nostru.
— Sunt însărcinată cu copilul lui! am strigat.
— Tocmai de-asta primești ceva bani, pentru îmbunătățiri.
Mi-a întins un plic cu 3500 de lei.
— E o insultă, am zis. — Nu accept.
— Atunci pleci cu mâna goală, a spus ea rece.
Am rămas singură în casa ridicată din sudoare și iubire.
Nopțile următoare n-am mai dormit.
Am umblat prin fiecare cameră, atingând pereții.
Atunci am decis ce voi face.
Dimineața am sunat la excavator.