Andrei avea 37 de ani.
Era convins că soția lui i-a distrus viața.
Ideea nu i-a venit singur.
Un psiholog i-a pus-o în cap.
Emilia, soția lui, îl suna dacă întârzia o jumătate de oră.
Filmele le alegea tot ea.
Cărțile, la fel.
Îl trimitea la sală.
Gătea doar mâncare sănătoasă.
L-a făcut să se lase de fumat.
Prietenii lui beau mult, iar ei nu-i plăcea asta.
Pentru Andrei, totul părea o umilință.
După ședința cu psihologul, a luat o decizie.
„Zece ani am trăit în iad”, și-a spus.
„Ea mi-a luat libertatea.”
A început să facă totul din răzbunare.
Repeta mereu că soția i-a „tăiat aripile”.
S-a gândit chiar să se mute separat.
Psihologul l-a încurajat în acest sens.
L-am întrebat simplu:
— Ce aveai când v-ați căsătorit?
— Nimic, a răspuns el. Nici mașină, nici apartament.
— Și ea de ce s-a măritat cu tine?
— Spunea că din dragoste. Acum cred că m-a ales ca să mă domine.
L-am întrebat altceva:
— Și acum ce ai?
A început să enumere.
O mașină bună.
Un apartament.
O casă la țară.
Firma lui.
Un fiu în clasa întâi.
Un snowmobil pentru weekenduri în pădure.
Sănătate.
Familie.
Respect.
Atunci nu avea nimic.
Acum are totul.
Și toate astea, alături de așa-zisa „tirancă”.
Așa i-a tăiat ea aripile?
Emilia îl sună pentru că îi pasă.
Gătește sănătos pentru că îl iubește.
Poate că atenția ei e uneori prea multă.
Dar înainte să acuzi o femeie, vezi ce ți-a dat.
Andrei a tăcut o clipă.
Apoi a spus rar:
— Îmi iubesc soția. Îmi iubesc fiul.
— Prieteni aproape că nu mai am.
— Unii s-au pierdut în alcool, alții au ajuns la închisoare.
— Acasă e bine. Foarte bine.
— Ce m-aș face fără ea?
A mai adăugat ceva:
— Am exagerat cu aripile. Nu le-am avut niciodată.
— Acum le am — soția și fiul meu.
Cu acest gând s-a îndreptat spre casă.
Emilia îl sunase deja de două ori.