Eram în parc cu Luna.
Era o noapte liniștită.
Brusc, au apărut bărbați.
Au început să țipe.
Ne-au urmărit pe amândouă.
Luna s-a oprit brusc.
Ea este mereu blândă.
S-a pus în fața mea.
A scos un mârâit grav.
Nu o știam așa.
Erau bărbații speriați?
„Mușcă animalul ăsta?”
M-am uitat la ei.
Inima îmi bătea tare.
Am strâns lesa ferm.
„Da, mușcă,” am spus.
A fost o minciună.
Luna e un înger.
Dar trebuia să supraviețuiesc.
Ea a făcut un pas.
A lătrat foarte agresiv.
Bărbații s-au retras rapid.
Au fugit în beznă.
Luna s-a calmat imediat.
Coada ei dădea veselă.
Voia mingea ei veche.
A fost o eroină.
Îmi amintesc acea zi.
Era a doua săptămână.
Am lăsat-o liberă atunci.
Am avut o slăbiciune.
M-am prăbușit pe iarbă.
A fost ceva medical.
Eram foarte speriată.
Când am deschis ochii?
Luna fugise oare departe?
Nu, era lângă mine.
Stătea întinsă în liniște.
Mă privea foarte atent.
Aștepta să îmi revin.
Ea este totul meu.
Luna este paznicul meu.
Sunt mândră de ea.
O iubesc enorm acum.
Merită să fie celebrată.
O privesc cu drag.
Este mică și curajoasă.
Nu o voi uita.
Cine ne-ar fi ajutat?
Ea m-a salvat mereu.
Suntem doar noi două.
Viața este mai sigură.
Suntem împreună mereu.
Luna este salvatoarea mea.