De fiecare dată când iese din casă, îi spun același lucru.
— Ai grijă, îi zic.
Atât spun, de fiecare dată.
Pare o vorbă simplă, aproape de rutină.
Ca o atenționare obișnuită, nimic mai mult.
Nu te grăbi, uită-te în jos, protejează-te.
Dar oare el înțelege tot ce ascund aceste două cuvinte?
Eu, când le spun, înțeleg mult mai mult.
De fapt, ce vreau să spun e altceva.
Vreau să-i spun: ai grijă de tine, fiindcă porți o bucată din inima mea.
E în buzunarul lui, e în pașii lui.
E în respirația lui, în fiecare zi.
Călătorește cu el în autobuz, în tramvai, oriunde merge.
Stă lângă el la trecerile de pietoni.
Așteaptă cu el la semafoare, în tăcere.
E acolo mereu, nevăzută, dar prezentă.
Când ușa se închide în urma lui, casa tace.
Parcă lumea întreagă face o pauză.
Totul pare să stea și să aștepte, până se întoarce.
Căci lumea mea nu e completă fără el înăuntru.
Mă întreb de multe ori: unde e acum?
A ajuns cu bine? A trecut strada cu grijă?
S-a uitat în ambele părți, cum l-am învățat?
Nu pot să nu mă îngrijorez, așa sunt eu făcută.
Așa sunt toate mamele, cred.
Vecina mea, Ioana, îmi spune mereu:
— Lasă-l, e mare, se descurcă singur.
Știu că are dreptate, dar inima nu ascultă rațiunea.
Inima mea rămâne legată de el, oriunde s-ar afla.
Așa că, atunci când îi spun „ai grijă“, cer de fapt un singur lucru.
Cer să-mi aducă acea bucată din mine înapoi acasă.
Nevătămată. Întreagă. În siguranță.
Nu-mi doresc nimic altceva de la viață.
Doar ca el să se întoarcă sănătos, în fiecare seară.
Să intre pe ușă și să-mi zică: „Am ajuns, mamă.“
Atunci inima mea se liniștește din nou.
Atunci casa prinde viață din nou.
Lumina parcă se aprinde singură în toate colțurile.
Mă întreb: oare și el simte asta, când intră?
Oare știe cât de mult înseamnă pentru mine venirea lui?
Poate nu știe, poate nici nu trebuie să știe.
E suficient că eu știu, că eu simt.
E suficient că aștept, zi de zi, cu răbdare.
Voi aștepta întotdeauna, cât voi avea suflare.
Voi spune mereu aceleași cuvinte, la fiecare plecare.
— Ai grijă, îi voi spune din nou și din nou.
Pentru că el e bucata mea de inimă, mereu în mișcare.
Și eu, mama lui, voi aștepta mereu acasă.
Voi aștepta întotdeauna.