Elena stătea în mijlocul sufrageriei goale.
Valizele o așteptau deja la ușă.
— Costică, știi că nu mai am nevoie de tine aici, nu-i așa? — spuse ea rece.
— Te sfătuiesc să te muți înapoi în București.
— Despre ce oraș vorbești acum? — răspunse el obosit.
Elena nu mai avea putere de ceartă.
Fusese trădată de omul în care crezuse cel mai mult.
Începuseră de la zero, cu doisprezece ani în urmă.
Vânduseră apartamentul, puseseră tot banul în firma familiei.
Costică adusese doar o garsonieră veche de bloc.
Ea fusese cea care muncise, economisise, se sacrificase.
Firma crescuse prin mintea ei limpede.
Cu timpul, Costică începuse să se dea stăpân absolut.
Trecuse toată averea pe numele lui.
Pe Elena o lăsase fără nimic.
Când controla deja totul, depusese actele de divorț.
— Crezi că asta e corect, Costică? — întrebă ea dezamăgită.
El ridică din umeri.
— Nu mai începe. N-ai mai adus nimic de mult timp aici.
— Tu mi-ai zis să mă odihnesc, să mă ocup de mine — răspunse ea calm.
Costică suspină iritat.
— M-am săturat de discuțiile astea. Mai știi de ferma aia veche, de lângă Slobozia? Am rămas cu ea de la unchiul Niculae. A murit, pământul nu valorează nimic. Perfect pentru tine.
— Și dacă nu-mi convine?
— Nu primești nimic altceva.
Elena a surâs amar.
Îi cunoștea bine planul.
După doisprezece ani, descoperise că trăise cu un străin.
— Bine. Cu o condiție: să treci ferma pe numele meu, oficial.
— Nicio problemă. Scap și eu de niște taxe — zise el cu un rânjet ironic.
Elena nu mai spuse nimic.
Și-a strâns lucrurile, s-a mutat la o pensiune.
Era hotărâtă să înceapă din nou.
Nu știa ce o aștepta.
Fermă părăginită sau pământ pustiu?
Avea să vadă la fața locului.
A încărcat mașina doar cu strictul necesar.
Restul l-a lăsat lui Costică și noii lui iubite.
Pe femeia aceea o văzuse de două ori.
Părea mai înfumurată decât inteligentă.
Costică i-a întins actele cu un surâs rău.
— Succes la țară.
— Și ție — răspunse Elena calm.
— Să nu uiți să-mi trimiți poze cu vacile! — a râs el pe sub mustață.
A trântit portiera fără o vorbă.
Când a ieșit din București, lacrimile îi curgeau pe obraji.
Nu știa cât timp a plâns.
A trezit-o o bătaie în geam.
— Totul e bine, draga mea? — a întrebat o femeie în vârstă.
— Am observat cu bărbatul meu că stai aici de mai bine de o oră.
Elena s-a uitat în oglinda retrovizoare.
A văzut o stație de autobuz.
— Da, sunt bine. Mă simt doar puțin apăsată.
Femeia a dat din cap, înțelegătoare.
— Venim de la spital. Vecina noastră e internată, nimeni n-o vizitează. Mergi cumva spre Slobozia?
Elena a ridicat din sprâncene.
— Slobozia? Acolo e ferma despre care vorbesc?
— Da, deși azi greu mai poți numi aia fermă. Bătrânul proprietar a murit, nimeni nu se ocupă de nimic. Doar câțiva vecini mai dau de mâncare animalelor, din obișnuință.
Elena a surâs.
— Ce coincidență. Și eu mă duc acolo. Vă duc eu cu mașina.
Bătrâna s-a așezat lângă ea, soțul în spate.
— Mă numesc Elena — s-a prezentat ea.
— Eu sunt Georgeta Marin, iar el e soțul meu, Ilie — a răspuns femeia cu blândețe.
Pe drum, Elena a aflat toată povestea fermei.
Cine mai fura din lucruri, cine mai venea să hrănească animalele, cum decăzuse locul.
La sosire, a văzut câmpuri lăsate în paragină.
Grajdul era aproape dărâmat.
Pe izlaz păsteau vreo douăzeci de vaci, nu mai multe.
Cu toate astea, s-a hotărât să rămână.
A decis să lupte pentru un nou început.
Un an mai târziu, privea cu mândrie o cireadă de optzeci de vaci.
Pășeau liniștite pe pășunile verzi.
Din ferma în ruină, făcuse o afacere adevărată.
Nu fusese ușor.
Vânduse amintiri de familie, ca să cumpere nutreț.
Cheltuise aproape toate economiile.
Dar vânzările creșteau de la o lună la alta.
Veneau clienți și din alte județe.
Într-o zi, o femeie tânără, Mioara, i-a adus un ziar.
În el era un anunț cu depozite frigorifice de vânzare.
Prețul era foarte avantajos.
Elena a recunoscut numărul de telefon.
Era al firmei lui Costică.
A surâs șiret.
— Mioara, sună-i. Fă-le o ofertă la care nu se gândesc.
Costică avea să se mire încă o dată.
Timpul a arătat cine construise de fapt afacerea aceea.
Elena a început de la zero.
Și a câștigat.