Viața ne dăruiește lacrimi, zâmbete și amintiri.
N-a înțeles asta dintr-odată.
Au fost nopți când lacrimile nu voiau să se oprească.
“Nu mai rezist,” își spunea în șoaptă.
Durerea părea fără margini, fără sfârșit.
Plângea singură, cu fața în pernă.
“De ce mie?” se întreba des.
Nimeni nu-i răspundea la întrebare.
Timpul însă nu s-a grăbit, dar nici n-a stat.
A trecut zi după zi, tăcut.
Rănile, încet, au început să se închidă.
Ce durea cumplit a devenit amintire blândă.
“Se poate și așa,” a înțeles ea târziu.
Durerea nu dispare, doar se transformă.
Și zâmbetele ei s-au schimbat în timp.
Cele zgomotoase de altădată s-au potolit.
Nu bucuria era mai mică, ci altfel simțită.
“Zâmbesc cu ochii acum,” spunea ea.
O căldură tăcută îi lumina privirea.
Nu mai avea nevoie de cuvinte multe.
Un gest, o privire, spuneau totul.
“Ai observat ce liniștită sunt?” o întreba pe sora ei.
“Da, parcă te-ai împăcat cu viața,” răspundea aceasta.
Și era adevărat, se împăcase.
Amintirile însă n-au plecat niciodată.
Mirosul de ploaie după arșiță o ducea înapoi.
“Îmi amintesc de copilărie,” murmura atunci.
Un cântec vechi, auzit din întâmplare, o emoționa.
“Asta cântam cu mama în bucătărie,” își spunea.
O fotografie cu ramă uzată stătea pe raft.
“Ce frumoși eram,” zicea privind-o des.
Amintirile nu cereau nimic de la ea.
Trăiau tăcute, undeva adânc în suflet.
“Ele îmi spun cine am fost,” credea ea.
Și cine a rămas, de fapt, mereu.
Viața i-a luat multe lucruri de-a lungul anilor.
Dar i-a lăsat și multe în schimb.
“Ce mi-a luat, mi-a dat altceva,” spunea.
Lacrimile au plecat odată cu durerea.
Zâmbetele s-au schimbat, dar n-au murit.
Amintirile au rămas, statornice, fidele.
“Nu regret nimic din ce am trăit,” spunea des.
Nici lacrimile, nici zâmbetele, nici tăcerile.
Toate au făcut-o cine este azi.
O femeie împăcată cu trecutul ei.
O femeie care și-a înțeles viața.
“Am învățat să trăiesc cu toate,” zicea senină.
Cu lacrimile care s-au dus.
Cu zâmbetele care s-au schimbat.
Cu amintirile care au rămas pentru totdeauna.
Viața dăruiește lacrimi, zâmbete și amintiri. Restul e tăcere.