Eram tânără și îndrăgostită când l-am cunoscut pe soțul meu.
N-aveam nimic, doar visuri și unul la celălalt.
Ne-am căsătorit în grabă, fără să ascultăm pe nimeni.
Soacra mea ne-a întins o mână, așa am crezut atunci.
— Construiți aici, ne-a zis. Loc e destul.
Am privit-o cu ochii plini de speranță.
Era șansa noastră la o viață.
Am început să punem bani la o parte, leu cu leu.
El muncea pe șantier de dimineață până seara.
Eu curățam prin case, coseam, luam orice slujbă.
În weekend eram pe teren, cărămidă cu cărămidă.
Îi vedeam mâinile crăpate de ciment, dar zâmbea mereu.
— O să fie frumoasă, îmi spunea. Aici creștem copiii.
Trei ani de muncă și economii strânse cu dinții.
Am pus tablă bună, ferestre de aluminiu, o baie adevărată.
Am ales eu faianța, bucată cu bucată.
El a făcut și o piscină mică în curte.
— Pentru copii, să se răcorească vara, zicea mândru.
Casa nu era mare, dar era a noastră.
În fiecare perete era sudoarea și dragostea noastră.
Soacra venea des, beam cafea sub prun.
Cealaltă fiică a ei venea rar, cu priviri reci.
Apoi a venit marțea aia blestemată.
Soțul meu a plecat la muncă, ca în fiecare zi.
M-a îmbrățișat la ușă.
— Ne vedem diseară. Te iubesc.
Au fost ultimele lui cuvinte.
O grindă. S-a întâmplat într-o clipă, mi-au spus.
El n-a suferit. Eu, da.
Durerea m-a îngropat vie.
La două săptămâni am aflat că sunt însărcinată.
Patru luni. O fetiță. Visul nostru, fără el.
La început, soacra venea zilnic, aducea mâncare.
Credeam naivă că nu sunt singură.
După o lună, totul s-a schimbat.
Era duminică, ședeam în sufragerie, mângâind pântecul.
Au intrat fără să bată.
— Trebuie să vorbim, a zis sec.
— Ce s-a întâmplat? am întrebat, cu inima strânsă.
— Fiica mea e în belele. E divorțată, are nevoie de casă.
— Îmi pare rău. Poate să stea temporar…
— Nu, m-a tăiat. Ea are nevoie de casa asta.
— Cum adică?
— Pământul e al meu. Voi ați construit, dar pământul e al meu.
— Am pus fiecare cărămidă, fiecare leu din munca noastră!
— Păcat, a zis fiica ei. Dar legal, casa e pe terenul nostru.
— Sunt însărcinată cu copilul lui! am strigat.
— Tocmai de-asta, a spus soacra. Nu te poți descurca singură.
Mi-a întins un plic cu bani puțini, o insultă.
— Nu accept, am zis.
— Atunci pleci cu mâna goală.
Am rămas singură, în casa ridicată din durere și speranță.
Nopțile următoare le-am petrecut atingând pereții, plângând.
Atunci am decis ce voi face.
Am sunat la excavator.